Vitamina C

              Vitaminele sunt compuşi organici complecşi, biologic activi, indispensabile pentru funcţionarea corespunzătoare a organismului. Cea mai mare parte a vitaminelor nu pot fi produse de organism, astfel încât trebuie luate din alimente şi/sau suplimente alimentare.

În funcţie de solubilitate, vitaminele pot fi împărţite în două gupe mari, :

  • vitamine solubile în grăsimi (vitamine liposolubile)
  • vitamine solubile în apă (vitamine hidrosolubile)


Organismul are nevoie de ambele grupe de vitamine, deoarece împreună fortifică sistemul imunitar al organismului. În cazul unei alimentaţii deficitare în vitamine, pot apărea simptomele unor boli: în cazuri mai uşoare, hipovitaminoza, iar în cazurile mai grave, avitaminoza, cu manifestările clinice specifice.


Scorbutul, o afecţiune cauzată de deficienţa vitaminei C, a fost descris deja la începutul secolului al XV-lea, astfel încât poate fi considerat una dintre cele mai vechi afecţiuni cunoscute.  A făcut ravagii în timpul războiului şi foametei, în special în rândul navigatorilor. Era cunoscut chiar şi de navigatorii vikingi, care pe baza simptomelor l-au denumit skyrbjur.
Deoarece populaţia saşă de pe ţărmurile nordice ale mării nu putea pronunţa acest cuvânt, l-au denumit schrbock, ulterior fiind tradus în latină în scorbutus.

În mijlocul anilor 1700, când încă nu se ştia nimic despre vitamine, un medic de pe o navă, J. Lind, a descoperit o relaţie între sângerarea gingiilor, căderea dinţilor şi vindecarea lentă a rănilor  (simptome tipice scorbutului)  şi consumul de citrice. Totuşi, încă multă vreme, scorbutul a fost considerat o boală contagioasă. Abia în anul 1912, în urma unor experimente pe porcii de mare, s-a putut dovedi că scorbutul este într-adevăr o boală datorată lipsei unei vitamine, din cauza consumului insuficient de fructe şi legume proaspete. După ce s-a clarificat că citricele şi verdeţurile conţin cea mai mare cantitate din aceasta, la sugestia lui Dummond a fost denumită vitamina C (pe atunci, litera B era deja „ocupată” de o altă vitamină).

La sfârşitul anilor 1920, Szent-Györgyi Albert a găsit o substanţă necunoscută în glandele suprarenale pe care, după stabilirea compoziţiei (C6H8O6) a denumit-o acid hexuronic (1928). A observat că această substanţă se găseşte nu numai în glandele suprarenale, ci şi în citrice, dar nu putea să extragă cantităţi suficiente pentru a o examina din punct de vedere chimic. Datorită unui complex de împrejurări extraodinare, a realizat că ardeiul verde din Szeged conţine cantităţi mari din această substanţă.

Conform legendei, nu îi plăcea ardeiul şi, când într-o seară soţia i-a pus lângă mâncare şi un ardei, în loc de ceartă şi discuţii, ca un soţ liniştit, într-o clipă de neatenţie a soţiei, a ascuns ardeiul în buzunarul hainei sale. După cină, a coborât în laborator şi, după multe alte fructe şi legume pe care experimentase până atunci fără succes, neavând nimic de pierdut, a scos ardeiul salvat la cină, şi s-a apucat de treabă. Se pare că în aceeaşi seară, soluţia se afla în mâinile sale. A ştiut că a găsit mina de aur pentru vitamina C. După cantităţile infime extrase la început, acum era capabil să producă dintr-o dată mai multe kilograme. Din 10 litri de suc de ardei, putea să obţină 6, 5 gr de acid hexuronic.

Conform amintirilor lui  Szent-Györgyi Albert: „Câteva săptămâni mai târziu, aveam în mâinile mele mai mult de jumătate de kilogram de vitamină; până atunci aveam doar miligrame. Această cantitate am împărţit-o în întreaga lume, şi astfel am aflat care este compoziţia chimică exactă a vitaminei C. Consecinţa este că astăzi se fabrică tone, fiind  sursa de bază pentru sănătatea omului”.

În zilele noastre, acidul ascorbic este utilizat nu atât pentru prevenirea deficienţei de vitamina C, ci mai ales pentru efectul său antioxidant şi de protecţie celulară.  

Acidul ascorbic este una dintre cele mai importante vitamine, stimulând numeroase reacţii. Efectul său antioxidant accelerează regenerarea celulelor, anihilând radicalii liberi; este indispensabil pentru ţesuturile conjunctive, pentru formarea colagenului. Are un rol important în respiraţia celulară, creşte în sânge nivelul  anticorpilor produşi de sistemul imunitar şi astfel organismul poate lupta mai activ împotriva infecţiilor şi a bolilor, în general. Fortifică ţesutul muscular, pereţii vaselor capilare, ajută vindecarea rănilor, absorbţia calciului şi a fierului; este indispensabil pentru sănătatea dinţilor, gingiilor şi a oaselor. Activează numeroase enzime, participă la sinteza hormonilor din glandele suprarenale, oferă protecţie împotriva stresului etc.

Este o substanţă optic activă, dextrogiră. Deseori se poate auzi că nu există nici o diferenţă între efectul acidului ascorbic natural şi cel sintetic exercitat asupra organismului. Dar, aceasta nu este întru totul adevărat: dintre cei doi izomeri ai vitaminei C (acelaşi număr de atomi, dar molecule cu structuri diferite), acidul L- ascorbic şi D- ascorbic, doar tipul L- reprezintă forma bioactivă, adică doar acesta are efectul deplin al vitaminei. În timp ce în sursele naturale se găseşte doar această formă, substanţele preparate sintetic conţin şi acid D- ascorbic.

Acidul L-ascorbic poate fi găsit atât în plante, cât şi în organismul animalelor. Unele plante au un conţinut de acid ascorbic deosebit de mare. De exemplu, 100 gr de măceşe conţin aproximativ 400 mg;  bradul, 200mg; pătrunjelul, 185mg; ardeiul verde, 125 mg şi varza, 87mg.

Fiind o vitamină hidrosolubilă, surplusul de acid ascorbic este eliminat în 4-6 ore prin urină. De aceea, este mai indicat să se consume mai multe doze mici în timpul zilei, sau suplimente cu eliberare întârziată, la a căror fabricare se utilizează acid ascorbic natural.

Dr. Kohán József

 

» inapoi