Consumul de migdale, nuci şi alune determină o ameliorare a colesterolului

10 nuci.jpgConsumul de nuci, migdale şi alune determină o ameliorare a nivelului colesterolului, potrivit rezultatelor preliminare a 25 de teste clinice. Aceste alimente sunt bogate în proteine vegetale, mai ales acizi graşi nesaturaţi, în fibre, minerale, vitamine şi alte elemente ca antioxidanţii, precizează autorii studiului apărut luni în Archives of Internal Medicine. Consumul acestor fructe face obiectul cercetărilor datorită capacităţii lor de a scădea colesterolul sanguin şi reduce astfel riscul de boli cardiovasculare, explică doctorul Joan Sabate de la Universitatea Loma Linda din California. Ea a analizat rezultatele celor 25 de teste clinice, care au implicat consumul acestor alimente, desfăşurate în şapte ţări şi la care au participat 583 persoane cu niveluri scăzute sau ridicate ale colesterolului. În cadrul testelor, au fost comparate datele strânse de la un grup de persoane care nu au consumat alimentele respective şi de la altul, care consumase diferite cantităţi de nuci, migdale şi alte produse echivalente. Nimeni nu lua medicamente împotriva colesterolului.



  Participanţii la studiu au consumat în medie 67 g de migdale, nuci sau alte fructe cu coajă tare pe zi, ceea ce a determinat o scădere medie cu 5, 1% a nivelului total de colesterol. Trigliceridele, grăsimile care circulă în sânge şi provin mai ales din asimilarea corpilor graşi, a zaharurilor şi a alcoolului, au scăzut cu 10, 2% la persoanele care aveau niveluri ridicate (cel puţin 150 mg/dl), dar cu mai puţin la cele cu niveluri mai mici.

   Cel mai puternic efect al consumului de migdale, nuci şi alune a fost observat la persoanele care aveau un nivel ridicat al colesterolului rău (colesterolul LDL - lipoproteine de mică densitate), un indice de masă corporală scăzut şi un regim alimentar occidental, spun autorii studiului. Se recomandă astfel includerea acestor alimente în regimuri alimentare terapeutice pentru ameliorarea nivelului de colesterol, pentru că pot reduce riscul de boli cardiace, încheie ei.

 

sursa: posta medicala.ro

» detalii
Vitamina C

              Vitaminele sunt compuşi organici complecşi, biologic activi, indispensabile pentru funcţionarea corespunzătoare a organismului. Cea mai mare parte a vitaminelor nu pot fi produse de organism, astfel încât trebuie luate din alimente şi/sau suplimente alimentare.

În funcţie de solubilitate, vitaminele pot fi împărţite în două gupe mari, :

  • vitamine solubile în grăsimi (vitamine liposolubile)
  • vitamine solubile în apă (vitamine hidrosolubile)


Organismul are nevoie de ambele grupe de vitamine, deoarece împreună fortifică sistemul imunitar al organismului. În cazul unei alimentaţii deficitare în vitamine, pot apărea simptomele unor boli: în cazuri mai uşoare, hipovitaminoza, iar în cazurile mai grave, avitaminoza, cu manifestările clinice specifice.


Scorbutul, o afecţiune cauzată de deficienţa vitaminei C, a fost descris deja la începutul secolului al XV-lea, astfel încât poate fi considerat una dintre cele mai vechi afecţiuni cunoscute.  A făcut ravagii în timpul războiului şi foametei, în special în rândul navigatorilor. Era cunoscut chiar şi de navigatorii vikingi, care pe baza simptomelor l-au denumit skyrbjur.
Deoarece populaţia saşă de pe ţărmurile nordice ale mării nu putea pronunţa acest cuvânt, l-au denumit schrbock, ulterior fiind tradus în latină în scorbutus.

În mijlocul anilor 1700, când încă nu se ştia nimic despre vitamine, un medic de pe o navă, J. Lind, a descoperit o relaţie între sângerarea gingiilor, căderea dinţilor şi vindecarea lentă a rănilor  (simptome tipice scorbutului)  şi consumul de citrice. Totuşi, încă multă vreme, scorbutul a fost considerat o boală contagioasă. Abia în anul 1912, în urma unor experimente pe porcii de mare, s-a putut dovedi că scorbutul este într-adevăr o boală datorată lipsei unei vitamine, din cauza consumului insuficient de fructe şi legume proaspete. După ce s-a clarificat că citricele şi verdeţurile conţin cea mai mare cantitate din aceasta, la sugestia lui Dummond a fost denumită vitamina C (pe atunci, litera B era deja „ocupată” de o altă vitamină).

La sfârşitul anilor 1920, Szent-Györgyi Albert a găsit o substanţă necunoscută în glandele suprarenale pe care, după stabilirea compoziţiei (C6H8O6) a denumit-o acid hexuronic (1928). A observat că această substanţă se găseşte nu numai în glandele suprarenale, ci şi în citrice, dar nu putea să extragă cantităţi suficiente pentru a o examina din punct de vedere chimic. Datorită unui complex de împrejurări extraodinare, a realizat că ardeiul verde din Szeged conţine cantităţi mari din această substanţă.

Conform legendei, nu îi plăcea ardeiul şi, când într-o seară soţia i-a pus lângă mâncare şi un ardei, în loc de ceartă şi discuţii, ca un soţ liniştit, într-o clipă de neatenţie a soţiei, a ascuns ardeiul în buzunarul hainei sale. După cină, a coborât în laborator şi, după multe alte fructe şi legume pe care experimentase până atunci fără succes, neavând nimic de pierdut, a scos ardeiul salvat la cină, şi s-a apucat de treabă. Se pare că în aceeaşi seară, soluţia se afla în mâinile sale. A ştiut că a găsit mina de aur pentru vitamina C. După cantităţile infime extrase la început, acum era capabil să producă dintr-o dată mai multe kilograme. Din 10 litri de suc de ardei, putea să obţină 6, 5 gr de acid hexuronic.

Conform amintirilor lui  Szent-Györgyi Albert: „Câteva săptămâni mai târziu, aveam în mâinile mele mai mult de jumătate de kilogram de vitamină; până atunci aveam doar miligrame. Această cantitate am împărţit-o în întreaga lume, şi astfel am aflat care este compoziţia chimică exactă a vitaminei C. Consecinţa este că astăzi se fabrică tone, fiind  sursa de bază pentru sănătatea omului”.

În zilele noastre, acidul ascorbic este utilizat nu atât pentru prevenirea deficienţei de vitamina C, ci mai ales pentru efectul său antioxidant şi de protecţie celulară.  

Acidul ascorbic este una dintre cele mai importante vitamine, stimulând numeroase reacţii. Efectul său antioxidant accelerează regenerarea celulelor, anihilând radicalii liberi; este indispensabil pentru ţesuturile conjunctive, pentru formarea colagenului. Are un rol important în respiraţia celulară, creşte în sânge nivelul  anticorpilor produşi de sistemul imunitar şi astfel organismul poate lupta mai activ împotriva infecţiilor şi a bolilor, în general. Fortifică ţesutul muscular, pereţii vaselor capilare, ajută vindecarea rănilor, absorbţia calciului şi a fierului; este indispensabil pentru sănătatea dinţilor, gingiilor şi a oaselor. Activează numeroase enzime, participă la sinteza hormonilor din glandele suprarenale, oferă protecţie împotriva stresului etc.

Este o substanţă optic activă, dextrogiră. Deseori se poate auzi că nu există nici o diferenţă între efectul acidului ascorbic natural şi cel sintetic exercitat asupra organismului. Dar, aceasta nu este întru totul adevărat: dintre cei doi izomeri ai vitaminei C (acelaşi număr de atomi, dar molecule cu structuri diferite), acidul L- ascorbic şi D- ascorbic, doar tipul L- reprezintă forma bioactivă, adică doar acesta are efectul deplin al vitaminei. În timp ce în sursele naturale se găseşte doar această formă, substanţele preparate sintetic conţin şi acid D- ascorbic.

Acidul L-ascorbic poate fi găsit atât în plante, cât şi în organismul animalelor. Unele plante au un conţinut de acid ascorbic deosebit de mare. De exemplu, 100 gr de măceşe conţin aproximativ 400 mg;  bradul, 200mg; pătrunjelul, 185mg; ardeiul verde, 125 mg şi varza, 87mg.

Fiind o vitamină hidrosolubilă, surplusul de acid ascorbic este eliminat în 4-6 ore prin urină. De aceea, este mai indicat să se consume mai multe doze mici în timpul zilei, sau suplimente cu eliberare întârziată, la a căror fabricare se utilizează acid ascorbic natural.

Dr. Kohán József

 

» detalii
Renunţarea la fumat poate reduce nivelul de stres

                 De obicei fumătorii susţin că au nevoie de o ţigară pentru a se calma, însă un nou studiu realizat în Marea Britanie afirmă contrariul, indicând că nivelul stresului cronic scade la persoanele care se lasă de fumat. Acest studiu a fost realizat pe 469 de fumători care încearcă se se lase de fumat după ce au fost spitalizaţi pentru probleme cardiace. Conform studiului, cei care au rezistat 1 an fără să fumeze, au înregistrat scăderi semnificative ale nivelului de stres cronic, în timp ce nivelul de stres a rămas constant la cei care s-au reapucat de fumat. Studiul a fost realizat de London School of Medicine and Dentistry şi a fost publicat în jurnalul Addiction.

'Fumătorii consideră de multe ori ţigările ca pe un instrument prin care pot scăpa de stres, iar cei care s-au lăsat de fumat, sunt tentaţi să se reapuce dacă trec printr-un eveniment stresant în viaţă, pentru a se calma', explică Peter Hajek, unul dintre cercetătorii care au participat la experiment.

Şi totuşi studiile arată că nefumătorii înregistrează niveluri mai scăzute de stres cronic decât fumătorii. Teoria susţinută de cercetătorii britanici explică faptul că fumatul generează o creştere a nivelului de stres pe termen lung, chiar dacă poate acţiona ca un calmant în situaţii stresante imediate, pe termen scurt.

Există şi un prag psihologic al fumătorului care asociază fumatul cu nevoia de a se calma într-o situaţie stresantă. Un fumător care consumă un pachet de ţigări pe zi are astfel 20 de motive de stres zilnic, resimţite atunci când nivelul nicotinei din organism scade, pe care le depăşeşte prin fumat. Odată ce se lasă de fumat el va avea 20 de motive de stres mai puţin, în fiecare zi, mai susţine Peter Hajek.

Sursa:Agerpres

» detalii
Nouă descoperire în domeniul diagnosticării precoce a maladiei Alzheimer

             

              Identificarea prezenţei unei proteine în concentraţie ridicată în organism constituie semnul unei îmbolnăviri de Alzheimer chiar şi cu 10 ani înainte de declanşarea propriu-zisă a maladiei, conform unui material publicat în revista Archives of General Psychiatry. Detectarea nivelului acestei proteine se poate realiza prin simple analize de sânge, iar tratarea precoce a maladiei poate micşora semnificativ impactul acesteia. Conform oamenilor de ştiinţă, cu mulţi ani înainte de declanşarea maladiei Alzheimer, iminenţa acesteia este anunţată de creşterea nivelului unei proteine denumită clusterină. Studiul, realizat de Institutul de Psihiatrie din cadrul King's College din Londra, a identificat şi faptul că un nivel mai ridicat al acestei proteine corespunde unor pierderi de memorie mai rapide şi mai severe.

Perspectiva unui test de sânge care să identifice din timp declanşarea maladiei Alzheimer ar putea reprezenta un adevărat 'Graal' pentru viitorii bolnavi. În cadrul acestui studiu au fost comparate mostre de sânge prelevate de la 300 de persoane suferind de Alzheimer dar şi sănătoase.

Prin comparaţie, cercetătorii au descoperit faptul că simptomele maladiei Alzheimer sunt legate de nivelul clusterinei din sânge, iar nivelurile mai mari din această proteină sunt asociate unor cazuri mai grave de deterioare cerebrală provocată de demenţă.

Experimentele realizate pe cobai au demonstrat că această proteină este produsă în cantităţi din ce în ce mai ridicate, odată cu înaintarea în vârstă, şi este legată de dezvoltarea plăcilor senile pe creier, ce obstrucţionează sistemul de comunicare între celulele nervoase. Clusterina înconjoară aceste plăci. Oamenii de ştiinţă nu ştiu încă dacă aceste plăci sunt cauza maladiei Alzheimer sau doar un efect al acesteia, însă au constatat că organismul produce o mai mare cantitate de clusterină pe măsură ce plăcile se acumulează, fapt care sugerează că această proteină ar încerca să protejeze creierul în faţa acestei ameninţări.

Din acest motiv, un nivel mai ridicat de clusterină, proteină ce poate fi detectată printr-o simplă analiză de sânge, poate să atragă atenţia asupra faptului că organismul a început deja lupta împotriva maladiei Alzheimer, deşi maladia propriu-zisă nu s-a declanşat încă la nivel simptomatic.

sursa:www.postamedicala.ro


 

» detalii
3+1 motive pentru a cumpăra Organic Noni chiar acum

Echipa clinicaverde.ro partener Calivita  va recomanda  3 motive serioase pentru a cumpăra Organic Noni.

  1. Fructele provenite din culturi organice sunt mai gustoase şi au conţinut mai ridicat de vitamine.
  2. Rezultatele studiilor ştiinţifice au demonstrat că persoanele care consumă fructe provenind din culturi organice sunt mai sănătoase.
  3. Membrii noştri ne-au scris despre incredibilele lor experienţe cu Organic Noni.

Dacă vreţi mai multe motive, avem +1!

Cumpăraţi acum noul pachet, conţinând 4 bucăţi de Organic Noni, cu o reducere de 25%, astfel că plătiţi 3 şi primiţi 1 în plus.
Organic Noni gratis?

Se poate mai bine decât atât?

Da! Veţi primi acum de 4 ori mai mult Organic Noni, într-o cutie practică, uşor de transportat  cu livrare gratuită .

Nu mai pierdeţi timpul, comandaţi chiar acum Pachetul Organic Noni pentru a vă bucura de efectele sale benefice alături de întreaga voastră familie !

Echipa clinicaverde.ro partener Calivita cel mai bun raport calitate-pret.
 

» detalii
Susanul, 10 beneficii uimitoare pentru sanatate

Susanul (Sesamum indicum) este una dintre cele mai vechi plante cultivate din lume, pretuita ca planta pentru ulei de cel putin 5000 de ani. Desi incepe sa-si recastige favoarea datorita inaltului continut de calciu si magneziu, putini stiu ca este de asemenea una dintre cele mai puternice alimente medicinale .
De fapt, istoria ei ca medicament incepe cu 3 600 de ani in urma, in timpurile Egiptului antic, listata in papirusurile Ebers ca un medicament favorit. De asemenea, femeile din stravechiul Babilor se crede ca foloseau un amestec de miere si seminte de susan (halva) pentru a prelungi tineretea si frumusetea, iar soldatii romani mancau amestecul pentru forta si energie.
In ultimii 20 de ani, o abundenta de informatii stiintifice a fost revarsata pentru a se demonstra ca semintele de susan si componentele acestora au peste 36 de proprietati terapeutice documentate. Date fiind aceste revelatii, s-ar parea ca susanul ar fi la locul lui intr-un cabinet medical, la fel ca si intr-un dulap de bucatarie.
Clinicaverde.ro partener calivita va recomanda sa cunoasteti  doar 10 proprietati medicinale dovedite pe care le are susanul
Diabet: un studiu publicat in Jurnalul Clinic de Nutritie a aratat ca uleiul de susan a imbunatatit eficacitatea medicamentului antidiabetic oral glibenclamida la diabeticii de tip 2 [1]. Un alt studiu publicat in 2006 in Jurnalul de Alimente Medicinale a aratat ca inlocuirea oricarui alt ulei cu uleiul din seminte de susan ca unic ulei alimentar a avut un efect binefacator la pacientii diabetici hipertensivi, micsorand presiunea sanguina si glucoza [2].
Hipertensiunea: un studiu publicat in 2006 in Yale Journal of Biological Medicine a aratat ca uleiul din seminte de susan are un efect binefacator la pacientii hipertensivi care iau fie diuretice, fie beta-blocante. Substituirea oricaror alte uleiuri cu ulei de susan a micsorat presiunea sistolica si diastolica la normal, in plus pe langa diminuarea peroxidarii lipidice (rancezirea corporala) si statutul antioxidantilor [3]. Unul dintre compusii identificati in spatele efectului hipertensiv al uleiului din seminte de susan sunt peptidele care actioneaza ca angiotensina I – convertind inhibitorii enzimatici [4].
Gingivita/placa dentara: Uleiul din seminte de susan a fost utilizat pentru igiena orala timp de mii de ani in traditia medicala indiana cunoscuta ca Ayurveda intr-un susanulproces numit “tragerea uleiului”. Acest proces implica miscarea uleiului de susan in gura timp indelungat si se spune ca previne decaderea dintilor, halitoza, sangerarea gingivala, uscarea gatului, si intareste dintii, gingiile si falca. Cercetarile clinice confirma acum ca uleiul acesta este superior apei de gura chimice (clorhexidinei) in imbunatatirea gingivitei induse de placa [5] si ca este capabil de reducerea cresterii Streptococcus mutans asociata cu formarea placii orale [6].
Sanatatea infantila/ulei de masaj: un studiu publicat de Jurnalul Indian de Cercetari Medicale in 2000 a aratat ca masarea bebelusilor cu ulei de susan a imbunatatit atat cresterea lor, cat si somnul de dupa masaj, in comparatie cu uleiurile de control cum ar fi cel mineral [7].
Scleroza multipla (SM): la modelul animal de SM, cunoscuta si ca encefalomielita experimentala autoimuna, uleiul din seminte de susan protejeaza soarecii de dezvoltarea bolii prin reducerea secretiei IFN-gama, un factor cheie in initierea inflamatiei si vatamarilor autoimune in sistemul nervos [8]. A mai fost cercetat pentru rolul potential binefacator in alta afectiune neurodegenerativa, boala Hutingdon [9].
Afectiunea renala indusa de antibiotice: uleiul de susan protejeaza impotriva afectiunii induse de gentamicina la cobai prin reducerea vatamarii oxidative cauzate de antibiotic [10].
Ateroscleroza: Uleiul din seminte de susan previne formarea leziunilor aterosclerotice la soarecii hraniti cu o dieta aterogena [11]. Lignanul, antioxidant si anti-inflamatorul care se gaseste in semintele de susan si cunoscut ca susanol a fost identificat ca fiind partial responsabil pentru proprietatile anti-aterogenice ale semintelor. De fapt, susanolul s-a aratat a poseda peste 24 de proprietati binefacatoare si active farmacologic, dintre care multe ar putea contribui la imbunatatirea sanatatii cardiovasculare.
Depresie: susanolul, lignanul din susan, s-a dovedit a exercita un efect similar unui antidepresiv la disperarea comportamentala de la soarecii stresati cronic, in mod specific prin modularea stresului oxidativ-nitrosativ si a inflamarii [12].
Vatamarea ADN-ului indusa de radiatii: susanolul s-a aratat a proteja impotriva vatamarii ADN-ului indusa de radiatia gama, cel mai probabil prin proprietatile lui antioxidante [13]. Este capabil de reducerea mortalitatii la soarecii de laborator tratati impotriva radiatiei, in parte prin prevenirea vatamarii intestinale si a splinei [14]. Cand a fost comparat cu un alt puternic antioxidant, melatonina, s-a gasit ca a fost de 20 de ori mai eficient  impotriva radicalilor liberi [15].
Cancer: susanul contine o lignina solubila in grasime cu proprietati fitoestrogene cunoscuta ca susanina, si care a fost studiata pentru inhibarea proliferarii unei largi game de cancere, incluzand:
Leucemia
Mileoma multipla
Cancer la colon
Cancer la prostata
Cancer la san
Cancer pulmonar

Cancer pancreatic
Efectele anticancerigene ale susaninei au fost puse in legatura cu semnalizarea NF-kappaB [16].
Susanul merita sa fie recunoscut, impreuna cu usturoiul, mierea, curcuma (turmericul) si alte cateva substante alese, ca un aliment-medicament usor accesibil si la dispozitia oricui, si care daca este consumat regulat, ar putea sa salveze chiar vieti.

» detalii
6 studii stiintifice noi care demonstreaza de ce produsele organice sunt mai bune

                   În zilele noastre, produsele organice câştigă din ce în ce mai mult teren şi există din ce în ce mai multe studii ştiinţifice care demonstrează că fermele certificate ecologic produc alimente mai bune decât cele orientate spre producţia de masă.  

În continuare, vă prezentăm câteva dintre aceste studii pentru a vă ajuta să înţelegeţi de ce este bine să cumpărăm produse organice.


1. Conform unui studiu efectuat în cadrul unei ferme aparţinând Universităţii din Newcastle, Anglia, plantele cultivate la fermele ecologice conţin mai multe vitamine şi antioxidanţi, despre care se ştie că ajută organismul să combată diferite boli. În plus, cercetătorii au descoperit că produsele organice au un conţinut mai ridicat de minerale, inclusiv de fier şi zinc.

2.  În cadrul unui studiu efectuat la Universitatea din California s-a arătat că roşiile cultivate prin utilizarea metodelor organice conţin de două ori mai multe flavonoide (un antioxidant care reduce riscul de boli cardiace), iar varza albă provenind din culturi organice conţine cu până la 30% mai multă vitamina C.

3.  În urmă cu câţiva ani, oamenii de ştiinţă au studiat, în cadrul unei mănăstiri, posibilele efecte ale adoptării unei alimentaţii bazate pe produse organice. Participanţii la experiment au semnalat faptul că  problemele lor de sănătate s-au ameliorat. În acelaşi timp, s-a demonstrat că numărul celulelor imunitare din sângele lor, responsabile pentru protecţia contra virusurilor, a crescut.
4.  În cadrul unui studiu mai vechi, efectuat la un colegiu de fete din Noua Zeelandă, a fost ţinută sub observaţie starea de sănătate a elevelor din internatul colegiului. Pe parcursul studiului, care a durat aproximativ trei ani, elevele au consumat numai alimente organice. Rezultatele au arătat că acestea răceau mai rar, tuşeau mai puţin, se vindecau mai repede, iar numărul accidentărilor cauzate de activităţi sportive s-a diminuat şi acesta, la fel ca şi problemele dermatologice şi dentare.

5.  Prin efectuarea unor măsurători, se poate determina cu uşurinţă în ce măsură consumul de alimente organice influenţează calitatea laptelui matern.  În laptele mamelor care au consumat cu precădere produse organice erau prezenţi mai mulţi acizi graşi omega-3 şi acizi graşi polinesaturaţi.

6. Prin consumarea produselor ecologice, nu numai că în organismul nostru pătrund mai multe substanţe utile din punct de vedere biologic, dar se reduc chiar şi riscurile pentru sănătate provocate de reziduurile de pesticide, adaosurile de substanţe şi material manipulat genetic.  

O statistică recentă publicată în Germania arată că reziduurile de pesticide pot fi găsite în 75% dintre alimentele provenind din culturi nonorganice.  

Dacă am reuşit să vă reţinem atenţia, nu uitaţi să vă verificaţi cutia poştală electronică de îndată ce veţi primi din partea noastră un material conţinând informaţii utile despre produsul nostru certificat, Organic Noni!

Echipa clinicaverde.ro partener Calivita va recomanda pe langa Organic Noni si Organic Acai
 

» detalii
„Cutia postala electronica este plina”

 

              „Cutia poştală electronică este plină” – ne semnalează computerul nostru şi asta datorită numărului mare de email-uri pe care le-am primit atunci când i-am rugat pe membrii reţelei noastre să ne împărtăşească experienţele lor personale despre Organic Noni.

În continuare, vă împărtăşim câteva dintre cele mai interesante poveşti:

Noni este produsul imunostimulator, „fără limită de vârstă” preferat de familia noastră. Toţi membrii familiei, cu vârste cuprinse între 4 şi 64 ani, savurează fiecare înghiţitură din acest produs lichid cu un gust atât de plăcut. Am început să-l consumăm încă din luna august pentru a ne ajuta şi întări organismul şi a ne pregăti sistemul imunitar cu această formulă delicioasă, „îmbogăţită cu raze de soare” pentru anotimpul “sărac în raze solare”. Nu ne mai putem sătura de Noni!

Eva Pekk, Ungaria

„În 2011, în urma unei mamografii de rutină, am fost diagnosticată cu cancer la sân. Aş putea scrie o carte despre şocul şi stresul prin care am trecut din acel moment.

În perioada în care mă pregăteam pentru operaţie, am consumat Noni şi multe alte produse naturale ale companiei CaliVita, pentru a-mi fortifica sistemul imunitar, astfel încât să fac faţă mai bine operaţiei şi perioadei postoperatorii.

După trei săptămâni, eram deja pregătită pentru operaţie. Mi-a fost extirpat sânul odată cu celulele canceroase. Medicii au fost uimiţi de cât de bine au ieşit analizele de sânge şi cele imunologice. Răspunsul meu a fost: „Datorită echipei CaliVita şi produselor lor, am putut să mă pregătesc corespunzător pentru operaţie”. Timp de două luni după operaţie, am continuat să folosesc doze mari de  Noni şi de alte produse.

Astăzi sunt vie şi fericită şi sunt un membru devotat al familiei CaliVita. Sunt de-a dreptul încântată de Noni, iubesc acest produs ca şi cum ar fi cel mai bun prieten al meu!

În urmă cu două săptămâni, mi-au fost efectuate nişte analize ale sângelui (analiza microscopică a unei picături de sânge) mi s-a spus că sunt perfect sănătoasă. Pentru a-mi menţine sănătatea, voi face doar câteva mici modificări legate de consumul de Noni şi alte produse. Consum şi voi continua să consum cu mare bucurie Noni şi toate celelalte produse.“

Dragana Šašić, Serbia

 

» detalii
Te ajutăm la curăţenia de primăvară


 
             În curând va sosi momentul pentru curăţenia de primăvară. Pregăteşte-te din timp, fără substanţe chimice periculoase! Chiar dacă nu putem face noi toată treaba în locul tău, te ajutăm să faci curăţenie la un preţ foarte convenabil.

Cumpără în martie sau aprilie trei produse CaliClean pe o singură factură şi pe al patrulea îl primeşti gratuit, iar casa îţi va străluci de curăţenie!


De ce sunt produsele CaliClean atât de bune?

Fiindcă sunt produse de igienă domestică ecologice, fără substanţe chimice. Ele protejează mediul înconjurător şi nu îţi pun în pericol sănătatea.

Substanţele active sunt 100% de origine vegetală.

În gama noastră poţi găsi produse destinate nevoilor speciale ale fiecărei gospodării: produse de curăţat bucătăria, baia, gemurile şi toaleta, pe lângă produsele de igienă domestică universale.

Fiindcă se prezintă sub formă de spray, utilizarea lor este la fel de simplă ca cea a produselor obişnuite de igienă domestică.

Parfumul plăcut de citrice asigură senzaţia de curăţenie.


Protejează curăţenia casei şi sănătatea familiei tale fără substanţe chimice corozive, într-un mod delicat, cu CaliClean pe care vi-l recomanda echipa Clinicaverde.ro partener Calivita.

 

» detalii